Reprezentativ
Publicat în Face

Jurnal de skincare (VI)

Acesta este al șaselea articol destinat jurnalului de skincare și simt că va veni curând momentul să termin seria deoarece tenul meu începe să ajungă la ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Bineînțeles că mai am momente în care simt că nu o să am niciodată tenul curat pentru că tot mai apare câte un coș pe ici pe colo, dar acest lucru este normal.

În această săptămână nu am ce să spun față de săptămâna trecută deoarece multe nu s-au schimbat în afara faptului că roșeața se diminuează din ce în ce mai mult și că nu îmi mai apar coșuri atât de des. Cred că momentele în care îmi vor mai apărea coșuri sunt zilele „frumoase” ale lunii.

Momentan nu am mai introdus niciun alt produs deoarece consider că sunt de ajuns. Produsul care mă ajută cel mai mult este Skinorenul pentru că observ a doua zi după ce l-am aplicat că roșeața s-a diminuat și că ajută foarte mult la uscarea coșurilor. Dacă aș putea să stau fără să umblu la ele, ar trece mult mai repede și nici nu ar fi cazul de vreo urmă pe care trebuie să o tratez ulterior. Dar nu pot face acest lucru :D.

De la ultimul articol am mai folosit o mască tip șervețel de la QCosmetice Coreene din gama cu ciuperci și anume pe cea de hidratare. Ca o comparație între cea de calmare și cea de hidratare, mi-a plăcut mai mult prima pentru că s-a absorbit aproape tot produsul în ten, șervețelul rămânând aproape uscat.

Hydra Mushroom Mask Sheet ElishaCoy

Așadar, vă las mai jos poza de săptămâna aceasta împreună cu poza de săptămâna trecută pentru a observa diferențele.

Reprezentativ
Publicat în Face

Tonerul ElishaCoy din gama Tetraforce

Așa cum v-am mai spus, săptămâna trecută mi-a ajuns comanda de la QCosmetice Coreene. Pe lângă măștile de tip șervețel pe care le-am comandat (despre care o să vorbesc într-un articol viitor), am zis să încerc și un produs din gama Tetraforce al brandului ElishaCoy.

Toner Trtraforce ElishaCoy

Până să dau comanda am stat să mă gândesc bine, am verificat ingredientele și dacă există iritanți în aceste produse deoarece faptul că mă confrunt cu roșeață mă face să mă gândesc de două ori înainte să cumpăr ceva. Astfel am căutat pe toate site-urile pe care le-am găsit dacă acest produs este bun sau nu d.p.d.v. al ingredientelor. Nu am găsit absolut niciun iritant, iar acest lucru m-a încântat foarte tare.

Ingrediente Toner Tetraforce

Chiar și când mi-a venit produsul, l-am verificat încă o dată cu o aplicație pe care am descoperit-o recent și anume Clean Beauty. Cu aceasta aplicație se pot face poze ingredientelor de pe spatele unui produs, iar aceasta verifică dacă produsul respectiv conține sau nu iritanți. Mi se pare o aplicație simplă și utilă atunci când nu cunoști toate ingredientele nocive, dar mai ales atunci când pleci la cumpărături și ești în grabă.

Am început să folosesc Tonerul Tetraforce din prima zi în care l-am primit. Prima dată am spus că îl voi folosi doar la jumătatea zilei, atunci când prefer să-mi șterg tenul cu toner sau apă minerală naturală Evian ca apoi să reaplic crema cu factor de protecție. Deoarece mi-a plăcut senzația pe care mi-o lasă pe ten și faptul că acesta nu s-a înroșit absolut deloc, am început să-l folosesc și dimineața și seara după ce clătesc spuma de curățare.

Am cumpărat tonerul de pe site-ul celor de la QCosmeticecoreene la prețul de 50 de lei pentru 200 ml. Am văzut ca acest produs este mereu sold out (ca și celelalte produse din gama Tetraforce și nu numai), iar acest lucru mă face să-mi pară rău că nu am luat mai multe bucăți atunci când l-am găsit pe stoc.

Dezavantajul site-ului celor de la QCosmetice este lipsa tuturor ingredientelor pe care le conțin produsele și faptul că trebuie să le cauți în altă parte, iar uneori chiar nu le găsești. De exemplu, m-ar interesa foarte mult crema cu factor de protecție de la ElishaCoy, însă nu am găsit pe absolut nicăieri ingredientele din compoziție.

[UPDATE] Cei de la Qcosmetice mi-au citit articolul și mi-au transmis că urmează să pună și pe site ingredientele, dar momentan așteaptă variantele editabile de la producător.

Voi folosiți vreun produs de la ElishaCoy? Dacă da, pe care?

Reprezentativ
Publicat în Face

Jurnal de skincare (V)

Am ajuns iar la articolul destinat jurnalului de skincare. Ca în fiecare vineri.

De săptămâna trecută mi se pare că fața se schimbă în bine ușor, ușor. Încet și cu pași mici voi ajunge la tenul pe care mi l-am dorit întodeauna. Și pe care rar l-am văzut.

Așa cum am zis, am introdus acidul azelaic de 3 ori pe săptămână la care nu am observat ca tenul să aibă vreo reacție, ci dimpotrivă, roșeața s-a mai diminuat. Coșuri încă apar, dar nu așa multe și nu așa de des. Pun plasture de la Cosrx pe ele și aștept să treacă.

Ce am mai introdus? Ieri mi-a ajuns comanda de la QCosmetice Coreene și de atunci am introdus tonerul de la Tetraforce despre care vă spuneam în articolul precedent. Îmi place senzația pe care o lasă pe ten, de curat. Îl folosesc la jumătatea zilei când îmi simt tenul plin de impurități. Aplic pe o cotonetă puțin produs și șterg bine tenul. Sigur pentru acest produs voi face un articol special pentru că la ce ingrediente are, chiar merită. Mereu am crezut că această gamă este prea lăudată de influenceri și din acest motiv am avut rețineri în a o încerca, însă după ce am stat la puricat ingrediente, am regretat că nu mi-am cumpărat mai devreme.

Împreună cu tonerul de la Tetraforce am cumpărat și niște măști tip șervețel pentru că ador acest tip de produs. Mi se pare că după ce le aplic, tenul meu se simte cu totul diferit. Am încercat ieri și o mască de acest tip din cele comandate de la QCosmetice și anume pe cea de calmare, cu ciuperci (ambalajul cu verde). Am stat cam o jumătate de oră cu ea (cât am văzut un episod din La Casa de las Flores), iar după tenul meu s-a simțit mult mai hidratat. Ce poate să facă o mască tip șervețel nu poate să facă nicio cremă pe care o aplic. Am continuat apoi cu restul rutinei, adică cu crema cu extract de melc african de la Mizon și cu crema de ochi de la Ziaja (care și aceasta are ingrediente sigure pentru piele). Ulterior am sigilat hidratarea cu esența de la Pyunkang Yul (Ampoule). Am aplicat un plasture pe un coș și m-am băgat la somn. De dimineață tenul meu radia de sănătate. De acest lucru sunt cel mai mulțumită, de faptul că are un aspect specific tenurilor sănătoase.

Mai jos urmează să vă las pozele de săptămâna trecută și de săptămâna aceasta ca să observăm împreună diferența și anume diminuarea roșeții.

Reprezentativ
Publicat în Face

Jurnal de skincare (IV)

Astăzi este vineri, ceea ce înseamnă că se continuă jurnalul de skincare ce este deja la articolul IV.

Multe noutăți nu sunt în legătură cu tenul, ci doar că se observă diferențe în fiecare zi datorită faptului că îmi fac zilnic rutina de seară și dimineață.

Ceea ce am adăugat față de rutina pe care am detaliat-o aici este spray-ul cu apă minerală naturală de la Evian pe care îl pulverizez pe ten atât dimineața, seara după curățarea tenului, cât și la jumatatea zilei pentru a curăța impuritățile ce s-au strâns pe ten de-a lungul zilei.

Cum folosesc apa minerală naturală de la Evian? O pulverizez pe ten, aștept câteva secunde, apoi o șterg cu o cotonetă de bumbac. La jumatatea zilei, dacă simt nevoia aplic crema cu extract de melc african de la Mizon, iar seara și dimineața continui cu restul rutinei.

Măști tip șervețel nu am mai folosit căci le-am terminat pe cele de la Mizon și Missha, însă aștept două colete pline cu măști de acest tip: unul de la Qcosmetice coreene și unul de la Farmacia Tei. Sunt foarte încântată că am mai găsit o mască de la Hada Labo Tokyo ce era, din păcate, ultima.

Mi-am mai comandat de la Qcosmetice coreene și tonerul de la Tetraforce pe care abia aștept să-l folosesc. I-am căutat ingredientele și toate sunt bune, deci sper să facă minuni.

Cum am spus și în articolul anterior (III), am început să folosesc crema cu acid azelaic, Skinoren, de 3 ori pe săptămână, seara. Vom vedea dacă tenului îi place acest lucru sau nu.

Mai jos vă las un update al tenului meu, în stânga poza de săptămâna trecută și în dreapta poza de săptămâna aceasta.

Până data viitoare ne vedem pe instagram unde postez mai multe lucruri despre jurnal de skincare @skincare.anotherdrug.

Reprezentativ
Publicat în Face

Evian – spray apă minerală naturală

Am început de ceva timp să folosesc spray-ul cu apă minerală de la Evian, un produs destul de nou.

Spray-ul are proprietăți de curățare și hidratare a pielii. Poate fi folosit atât pe pielea curată, cât și peste machiaj pentru o împrospătare a acestuia sau chiar la plajă atunci când vrem să ne răcorim.

Cum îl folosescu eu? În timpul zilei simt nevoia să-mi curăț puțin tenul așa că aplic spray-ul facial, aștept câteva secunde și apoi îl șterg cu o cotonetă de bumbac. Am observat că tenul meu iubește acest spray deoarece îl curăță foarte bine până ajung eu să-i fac rutina de seară. După ce șterg tenul pe cotonetă se văd impurități ce se adună pe durata zilei, deși niciodată nu sar peste rutina de dimineață.

Mai folosesc spray-ul și în rutina de dimineață și seară, după spălarea cu spuma de curățare deoarece vreau ca tenul să fie perfect curat înainte de a aplica tonerul și crema. Poate e doar un pitic de-al meu, dar așa îmi place mai mult.

De unde l-am luat? Am cumpărat spray-ul de la Bebe Tei la aproximativ 37 de lei pentru 300 de ml, față de Douglas unde este la aproape 60 de lei pentru aceeași cantitate.

Până să folosesc apa minerală de la Evian am folosit apa termală de la Avene, însă am observat că Evian este mai bună pentru tenul meu sensibil și uscat.

Voi folosiți un produs de acest tip?

Reprezentativ
Publicat în Face

Jurnal de skincare (III)

Astăzi este vineri. Asta înseamnă că vom continua seria Jurnal de skincare. Voi prezenta aici ce am mai observat la tenul meu.

Îmi fac zilnic rutina așa cum am specificat în primul articol din această serie, cu mențiunea că am scos Pyunkang Yul Ampoule din rutina de dimineață deoarece este destul de mult, iar crema cu protecție solară este suficientă.

Ca și aspect al tenului, față de săptămâna trecută, lucrurile nu s-au mai schimbat foarte mult. Coșuri încă apar deoarece abia am trecut de perioada menstruală, iar fața încă este roșie în unele zone, dar ea așa a fost dintotdeauna și fără o vizită la medicul dermatolog nu cred că am cum să o schimb. Voi face acest lucru după ce ieșim din izolare și după ce găsesc un dermatolog bun în București (dat fiind faptul că am dat până acum numai de dermatologi „buni”).

Oricum trebuie să treacă cel puțin o lună pentru a vedea dacă produsele pe care le folosesc în rutină sunt potrivite pentru mine sau va trebui să încerc alte produse și cel puțin 6 luni pentru a vedea o îmbunătățire a aspectului tenului.

Pentru coșuri folosesc Skinoren de două ori pe săptămână (luni și joi), așa cum am mai spus, iar de luni voi începe să-l aplic de 3 ori pe săptămână (luni, miercuri și vineri) deoarece deja sunt 3 săptămâni de când îl aplic regulat și este necesară creșterea numărului de aplicări (în timp). Măștile tip șervetel le-am terminat miercuri, însă nu știu dacă le voi mai recumpăra (deoarece am văzut că au și acestea alcool și parfum), iar pentru roșeața mea nu sunt bune.

Mai jos vă las poze cu felul în care arată tenul meu astăzi, împreună cu poza de săptămâna trecută. Încerc să nu mă descurajez și să continui cu rutina zilnică deoarece pentru a avea un ten frumos e nevoie de răbdare.

Reprezentativ
Publicat în SuperBlog

Tu cum faci din timpul petrecut în izolare un timp de calitate?

De când ne aflăm în situația aceasta în care trebuie să stăm în casă, în izolare, am tot încercat să fac lucruri care să mă facă să nu mă uit la știri ca să nu ajung să mă panichez. Deși este o perioadă grea pentru toți ce stau în acest moment în linia întâi, noi ceilalți avem ocazia să facem toate lucrurile despre care spuneam că nu avem timpul necesar.

Avem timp să citim, să ne uităm la serialul/ filmul preferat, să ne răsfățăm tenul cu măști sau alte tratamente, să facem baia aceea lungă și fierbinte de care nu aveam niciodată timp și să ne aplicăm o mască de păr. Avem timp chiar și să facem sport. Și o zic eu, aia care urăște să facă sport. Ia să vedeți ce frumoși și în formă ieșim toți din izolare.

Ziceam că uram să fac sport. Așa este, căci n-am fost niciodată în formă și dacă urcam câteva etaje eram terminată. Dar de când stau în casă și mănânc toată ziua (căci stomacul în această perioadă nu știe dacă doar s-a plictisit sau chiar îi este foame) parcă, parcă simt nevoia să mai fac și puțin sport, ca să nu vină pompierii să mă scoată din casă când va fi ocazia de ieșit.

Așa că mi-am luat echipamentul de sport, căci am și d-asta. Ce credeați? Că deși nu fac sport nu mi-am cumpărat un echipament, „ca să fie, că cine știe…” ? Sau că n-am mai avut alte tentative eșuate? Mi-am luat și smartwatch-ul de pe noptieră, ca să-mi monitorizeze activitatea și să-mi calculeze caloriile arse.

Când mi-am cumpărat smartwatch-ul am făcut-o mai mult dintr-un moft de-al meu. Mai pe românește: pentru că mi s-a pus pata. Nu are foarte multe antrenamente pe care le pot alege în încercarea asta a mea de a face sport: alergat (unde să alergi? că nici balcon nu am), mers, ciclism (de unde bicicletă?). Nu tu o yoga, un pilates sau chiar fitness. Și ce zic eu? Să-mi cumpăr bicicletă să pot să aleg antrenamentul acesta de pe smartwatch-ul meu? Sau să-mi iau alt smartwatch ca să pot alege și eu un antrenament pe care îl găsesc pe youtube? Bineînțeles că am ales smartwatch-ul. Păi ce să fac eu cu bicicleta aceea după ce ieșim din izolare? S-o folosesc pe post de cuier?

Am intrat repede pe site-ul celor de la WatchShop ca să caut un ceas care să-mi satisfacă cerințele. Apăs pe smartwatch și mi se deschide (printre altele) acest frumoooos rozaliu ce le conține pe toate: monitorizarea somnului, monitorizarea hidratării, antrenamente (cardio, yoga, pilates, de rezistență), monitorizarea stresului. Are chiar și funcție de monitorizare ciclu menstrual, ca să știm cu toții când nu trebuie să stai de vorbă cu mine.

Sursă: WatchShop

Dacă tot suntem pe site, dăm și o căutare de ceasuri damă și ceasuri bărbați că și asa vine Paștele și e vremea cadourilor. Și așa am văzut că sunt reduceri de până la 75% la ceasurile din promoție și încă alți 10% dacă plătești cu cardul sau 5% dacă te abonezi la newsletter. Ca să nu mai zic de transportul gratuit.

Găsesc tot ce-mi trebuie, le adaug în coș, plătesc și aștept coletul, cu gândul numai la smartwatch-ul meu cel nou. La primirea lui îl desfac bucuroasă și zic că pot să mă apuc de antrenament (că acum nici nu mai am motiv să mă sustrag). Găsesc pe ceas o grămadă de antrenamente și mai mult decât atât, îți poți crea propriile antrenamente în Garmin Connect pe care le poți descărca direct pe ceas.

Sursă: WatchShop

Mi-am terminat antrenamentul. Sunt mândră de mine. Acum mă pot pune liniștită la un serial. A doua zi mă trezesc cu o frumoasă febră musculară pe care n-am mai simțit-o de muuult timp. Se pare că astăzi smartwatch-ul meu nu va monitoriza prea multă activitate din partea mea, poate doar somnul, hidratarea și respirația, căci funcție de vizionare seriale nu cred că are.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Reprezentativ
Publicat în Face

Jurnal de skincare (II)

Povesteam aici că am început o nouă rutină pentru tenul meu după ce am avut o experiență urâtă cu fondul de ten de la Fenty. Această experiență urâtă s-a concretizat prin înroșirea tenului și apariția unor coșuri de dimensiuni mici.

Astăzi se fac 10 zile de când am folosit pentru prima dată rutina pe care mi-am făcut-o și sunt mai mult decât mulțumită de evoluția tenului. În aceste 10 zile am folosit de doar 3 ori acidul azelaic (Skinoren), acid ce ajută la diminuarea erupțiilor acneice și la îmbunătățirea aspectului pielii.

În aceste zile fața s-a curățat foarte mult deși în acest moment sunt în perioada menstruală, ceea ce înseamnă o explozie pe față din cauza hormonilor. Pe ici,pe colo mai am câte un coș (mai mic sau mai mare), însă restul feței este destul de curată.

Am folosit în fiecare zi spuma de curățare de la Missha ce curăță foarte bine tenul. Singurul dezavantaj pe care îl are și din cauza căruia nu voi mai recumpăra produsul este parfumul ce se simte de la o poștă. Seamănă la miros cu spuma de bărbierit pe care o folosește tata. Momentan m-am obișnuit cu mirosul, însă prima dată a fost destul de deranjant pentru nas și ochi. După ce curăț tenul aplic tonerul de la Mizon ce este foarte diferit de tonerul pe care îl știm cu toții, adică cel lichid. Cel de la Mizon este mai mult un fel de cremă foarte light.

În funcție de ziua din săptămână, aplic ori crema cu acid azelaic, ori crema cu extract de melc african de la Mizon. Ca ultim pas, aplic esența de la Pyunkang Yul ce are rol de a sigila hidratarea. Deși esența nu se folosește ultima în rutina de zi cu zi, aceasta de la Pyunkang Yul are altă consistență, este vâscoasă și dacă o aplic înainte de crema hidratantă aceasta nu va mai intra în piele, așa cum e normal.

Zilele acestea, deoarece mi-au apărut coșuri din cauza menstruației, am aplicat plasturii de la Cosrx. Am observat că aceștia grăbesc procesul de vindecare, însă e nevoie de mai mult de un plasture pentru a avea vreun efect.

Fața este destul de curată după 10 zile de rutină, însă este nevoie de minim o lună în care să pot observa evoluția tenului.

Până atunci ne vedem din nou vinerea viitoare la un nou articol din seria Jurnal de skincare.

Reprezentativ
Publicat în SuperBlog

Ce bijuterii și cristale se potrivesc zodiei tale?

Până acum ceva timp nu m-a interesat acest aspect, deși știam că fiecare zodie este caracterizată de anumite cristale. De când stau numai în casă am început să citesc tot felul de articole și așa am ajuns pe site-ul celor de la Stone Mania, care au, de asemenea, și blog. Știm cu toții ce temperamental este leul, iar în momentele acestea chiar am nevoie de un cristal pentru a mă mai liniști.

Am citit acolo tot ceea ce au scris aceștia despre zodia mea și de faptul că leul are asociate următoarele pietre: Pirita, Calcit, Carneol, Cuart roz sau Labradorit. Toate aceste cristale corectează slăbiciunile specifice zodiei mele.

Pirita este un cristal care, dacă este purtat de nativii din zodia leu, gonește negativitatea din jurul acestora și îi ajută să ajungă la potențialul lor maxim, stimulându-le ideile.

Pirita brută. Sursă: stonemania.ro

Calcitul este un cristal ce provine din Mexic și China și este de diferite culori, însă pentru Leu este specifică cea de culoare galben/auriu. Este considerat cristalul bun la toate.

Ou din calcit gaben. Sursă: stonemania.ro

Carneolul este cristalul considerat simbolul vieții de către egiptenii antici. Este o piatră ce dă purtotorului chef de viață, dorința de a trăi, dar și îl protejează pe acesta de invidia sau gândurile negative ale celor din jurul său.

Cercei din carneol. Sursă: stonemania.ro

Cuarțul roz este cristalul iubirii ce aduce dragoste și prietenie nativilor din zodia Leu dacă aceștia poartă bijuterii cu această piatră. Are efecte, atât emoționale, cât și asupra sănătății. Printre efectele emoționale se numără atragerea dragostei, ajută la exprimarea emoțiilor, atrage persoanele bune, calmează ieșirile temperamentale și altele. Printre efectele asupra sănătății purtătorului se numără ajutarea în scăderea greutății, benefic pentru inima, circulație, sprijină fertlitatea, etc.

Brățară din cuarț roz. Sursă: stonemania.ro

Ultimul cristal pe care le-am regăsit pe site-ul celor de la shopmania.ro și este specific Leului este labradoritul, o piatră ce va încărca purtătorul cu energie pozitivă și va deveni scut pentru acesta.

Pandantive din labradorit. Sursă: stonemania.ro

Toate aceste beneficii ale cristalelor pot fi atrase de nativii Leu printr-o singură brățară ce are în componență toate pietrele amintite. Pe site-ul celor de la ShopMania puteți regăsi atât cristale specifice zodiilor, de exemplu cristale pentru zodia leu cât și cristale pentru protecție, dragoste sau chiar chakre.

Dintre toate cristalele despre care am citit, cel mai mult îmi place cuarțul roz deoarece îmi place foarte mult această culoare. Acum îmi pare rău că atunci când mi-am cumpărat o rolă pentru față am ales jadul și nu cuarțul roz, așa cum este specific zodiei mele.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Reprezentativ
Publicat în Face

Jurnal de skincare (I)

Ce faci în momentul în care îți apar pe față mici monstruleți, iar tenul se înroșește după ce ai aplicat (crezi tu) un fond de ten de la Fenty Beauty?

Răspuns: Ții un jurnal de ten sau un jurnal de skincare dacă tot deținem acest cuvânt în linkul blogului (și instragramului).

Cum voi face asta? Voi posta pe blog săptămânal evoluția tenului meu în care voi nota cum se simte tenul după rutina de zi cu zi.

Ce produse voi folosi: Cu ocazia acestui jurnal mi-am schimbat aproape total rutina zilnică. Asta după ce am primit coletul de la Notino cu minunățiile de produse coreene. Nu este niciun secret pentru nimeni faptul că produsele coreene sunt foarte atent formulate și că femeile din Coreea au un ten perfect. De asemenea, ele folosesc cei 10 pași în rutina lor care mie, personal, mi se par destul de mulți într-o singură rutină. Aceștia sunt: demachiere, curățare, exfoliere, toner, esențe, tratamente (ex: serum, fiole, etc.), măști tip șervețel (sau sheet masks), cremă de ochi, hidratare și protecție solară (SPF).

Produsele pe care le-am introdus de marți în rutina mea sunt de la următoarele branduri coreene: Missha, Mizon, Cosrx și Pyunkang Yul. Singurul produs pe care l-am păstrat din rutina trecută este Skinorenul care mă ajută în lupta cu monstruleții și roșeața. Dacă nu găsiți Skinoren, o altă variantă ar fi Acidul azelaic de la The Ordinary.

Skinoren, aprx. 30 de lei

De la Missha voi folosi zilnic spuma de curățare Misa Yei Hyun Cleansing Foam. Se aplică puțin pe tenul umed, apoi se întinde pe toată fața. Ca și părere, curăță bine, însă un dezavantaj poate fi faptul că are parfum (Fragrance) în compoziție, ingredient de care nu am știut până la deschiderea coletului. Dacă voi vedea reacții negative ca urmare a parfumului, voi înceta aplicarea produsului.

Missha Foam Cleanser, 65 de lei Notino

De la Mizon voi folosi, tot zilnic, tonerul și crema cu extract de melc ce are multiple beneficii și anume: regenerarea, întreținerea și curățarea tenului. Mucusul de melc are în compoziție ingrediente active cum ar fi colagenul (redă suplețea pielii, se regăsește în corpul nostru, dar odată cu trecerea anilor nu se mai produce la fel de mult), acidul glicolic (exfoliant ce facilitează îndepărtarea pielii moarte), proteine (ajută la hrănirea pielii) și alantoină (ajută la hidratarea pielii).

De la Pyunkang Yul voi folosi esența cu efect de hidratare Moisture Amploule ce hidratează, ajută la regenerare și previne iritatarea acesteia.

Moisture Ampoule, 125 lei Notino

O dată sau de două ori pe săpămână (depinde cum îmi voi simți tenul) voi folosi măști tip șervețel de la Mizon sau Missha. Acestea sunt măști din material ce au forma feței și sunt îmbibate în serum. Se aplică pe tenul curat, se așteaptă o perioadă de 20-30 de minute, apoi se îndepărtează, iar restul produsului se masează până la absorbția totală.

Sheet Masks Mizon/Missha, 10-17 lei Notino

Atunci când mă voi confrunta cu monstruleți mai mari, voi aplica plasturii antiacneici de la Corsx ce absorb uleiurile și extrag impuritățile în timp ce creează o barieră ce protejează împotriva altor iritanți.

Acne Pimple Master Patch, 29 lei Notino

Acestea sunt produsele pe care le voi folosi zilnic sau de două ori pe săptămână ( Skinoren sau sheet masks). Mai jos este un tabel cu rutina exemplificată pe zile.

Rutina cu produse coreene

Cum am acum tenul? Mai jos este o poză de dinainte de a schimba rutina și o poză de la prima folosire a produselor, adică de miercuri dimineață.

Până la următorul articol destinat jurnalului de skincare ne vedem pe instagram unde postez mai multe poze și impresii despre evoluția tenului.

Reprezentativ
Publicat în SuperBlog

De ce vreau să particip la SuperBlog2020?

De când mi-am făcut blogul mi-am dorit să pot participa la diverse competiții. Bineînțeles că am căutat la începutul perioadei să descopăr care ar fi concursurile la care m-as simți bine să particip. Așa că am dat de SuperBlog. Am citit despre el, mi-a plăcut, dar din nefericire se încheiase pe anul 2019.

Am văzut în ce perioadă se desfășoară și mi-am promis că, la venirea primăverii, primul lucru pe care îl voi face va fi să ma înscriu la concurs și abia apoi să cumpăr ghiocei.

Ghiocei tot n-am cumpărat, dar nici nu am apucat să mă înscriu din cauza acestei alergături nebune prin viața de zi cu zi. Astăzi mi-am amintit deodată că am uitat să fac primul lucru pe care l-am vrut de când mi-am deschis blogul. Scriu ca o nebună înscrierea la SuperBlog ca apoi să apuc să scriu articolele din probele rămase. Asta ca să-mi fie învățătură de minte pentru primăvara viitoare.

Ce-mi doresc de la SuperBlog? Îmi doresc să-mi dezvolt creativitatea, să am plăcerea de a scrie despre diferite produse, activități și nu doar despre produse de skin care așa cum v-am obișnuit.

Oare mă voi descurca? Oare voi fi acceptată în competiție?

Vom vedea!

Unde?

În secțiunea de participanți!

Reprezentativ
Publicat în Face

De ce fondul de ten Vichy Dermablend 3D Correction are prea multe review-uri pozitive?

Asta a fost întrebarea pe care mi-am pus-o după ce am testat și purtat prima dată fondul de ten Vichy Dermablend 3D Correction. Eram destul de surprinsă că multor fete le-a priit acest fond de ten și mie nu, deși problemele mele cu tenul nu erau foarte mari.

Mărturusesc că eram în dubii dacă să cumpăr Vichy Dermablend sau Vichy Dermablend 3D Correction. Așa că am dat o fugă la Farmacia Tei ca să-l încerc. Acolo aveau ambele variante la reducere, de la prețul de 75 de lei la 60 de lei. Am întrebat un consultat de pe raionul de dermato-cosmetice dacă au un tester de tip pliculeț pe care îl pot lua și testa acasă. Mi se pare că așa vezi cel mai bine dacă un fond de ten ți se potrivește. Dar răspusul a fost că nu există astfel de testere, ci doar cele afișate la raft.

Cum se așază Vichy Dermablend 3D Correction pe mână

Am încercat în Farmacia Tei ambele variante și, deși mi-a plăcut varianta simplă, nu mai exista la raft cea mai deschisă nuanță. Așa că am cumpărat varianta 3D Correction. Maree greșeală.

Vichy Dermablend 3D Correction

A doua zi m-am trezit de dimineață și l-am aplicat. În lumina de la ora 7 aveam impresia că arăt bombă. Bombă de nașpa. Abia când am ajuns la muncă am văzut cum s-a așezat pe ten. Adică oribil. Cu cât treceau orele, cu atât tenul meu arăta mai urât, fondul de ten strângându-se rău de tot. Atât de rău încât am fugit la DM și mi-am cumpărat apă micelară ca să mă demachiez. Abia după ce l-am dat jos am realizat cât de greu îl simțeam pe ten.

Cum se așază Vichy Dermablend 3D Correction pe ten

Am încercat să-l așez ba cu degetele, ba cu pensula. Cu burețelul nu am încercat deoarece nu-l mai folosesc dat fiind faptul că poate fi un mediu prielnic pentru bacterii. Cu ambele metode tenul a arătat oribil. Nu știu dacă este din cauza tenului meu sau dacă trebuie să ai coșuri mari ca să arate bine (căci am înțeles că este pentru probleme destul de grave ale tenului, ceea ce eu nu am) sau pentru că, pur și simplu, nu este un produs bun și a primit review-uri pozitive degeaba. Cert este că l-am aruncat în sertar și nu-l voi mai folosi deloc.

Vouă vi s-a mai întâmplat să cumpărați un produs din cauza review-urilor pozitive și să fie groaznic pentru voi?

Reprezentativ
Publicat în Face

Hada Labo sau La Mer? Care sheet mask este mai bună?

Deoarece până la acest moment am încercat măști tip șervețel sau sheet mask (dacă vrem să o dăm pe englezisme) doar de la două branduri, Hada Labo Tokyo și La Mer, m-am gândit să fac diferențele sau asemănările dintre cele două, așa cum am făcut aici pentru gelurile de curățare.

Ingredientele sunt bune? Masca Hada Labo Tokyo nu conține iritanți și este foarte safe să o folosim, iar masca La Mer conține parfum, alcool denat și ulei esențial, ceea ce sunt lucrurile de care ar trebui să ne ferim.

Preț? Hada Labo costă în jur de 13 lei la Farmacia Tei, iar La Mer este cam de 10 ori mai scumpă și se poate cumpăra de la Sephora.

Cum se folosește? Ambele produse se folosesc după ce ne-am curățat tenul. Se aplică masca pe față și se așază până este complet întinsă. Se așteapă 10-15 minute și se îndepărtează de pe față. Tot ceea ce a rămas pe ten se masează până intră total în piele. Diferența dintre cele două este că masca La Mer s-a așezat foarte bine pe față, spre deosebire de Hada Labo cu care m-am cam chinuit, după cum se poate vedea în poza de mai jos.

Senzația la sau după folosire? De la ambele produse tenul a rămas foarte hidratat, senzație ce a rămas până a doua zi, însă de la masca La Mer tenul m-a usturat un pic atunci când o aveam aplicată pe față. Acest lucru s-a întâmplat din cauza ingredientelor, deoarece tenul meu este destul de sensibil.

Părerea mea? Ambele produse și-au făcut treaba, adică ceea ce scrie pe ambalaj, au hidratat tenul. Consider că raportul calitate preț este mai mare la Hada Labo Tokyo decât la masca La Mer, dar și faptul că aceasta din urmă conține ingrediente pe care le evit.

Voi recumpăra? Da, voi recumpăra masca de tip șervețel Hada Labo Tokyo deoarece consider că este foarte bună, s-a văzut asta pe fața mea. O caut de ceva timp, însă momentan este stoc epuizat.

Voi ce măști tip șervețel folosiți?

Reprezentativ
Publicat în Hair

10 lucruri pe care să le faci pentru părul tău

  1. Să-l iubești

Mi-a luat ceva timp să ajung să-mi iubesc părul. Înainte să aflu că este ondulat și să încep să-l aranjez după metoda părului creț, nu-mi plăcea deloc. Ani de zile l-am întins zilnic cu placa până l-am distrus. L-am tot tuns bob scurt pentru a taia arsura pe care i-o provocam cu placa, dar bineînțeles că el tot nu stătea cum voiam eu, așa că iar îl îndreptam. Am fost în acest ciclu vicios cam 8 ani. Pe lângă placa de păr foloseam și uscătorul. După ce am terminat facultatea, am încercat să am mai multă grijă de el. Îl tundeam la fiecare 3 luni, timp în care am renunțat de tot la placă, dar am început să folosesc peria rotativă cu aer cald. La temperatura cea mai mare, bineînțeles. După ce am început să îl îngrijesc corespunzător, am renunțat și la peria de păr și am început să folosesc difuzorul aplicat la uscătorul de păr la cea mai mică treaptă de căldură. Am înțeles abia acum că trebuie să îmi iubesc părul așa cum e el, scurt, lung, drept, ondulat sau creț. Fiecare tip de păr este frumos în felul lui, chiar dacă cele cu păr drept își doresc să aibă păr creț și invers. Eu acum îmi doresc să fie doar sănătos.

2. Să-i înțelegi nevoile

Părul nostru știe să ne zică ce își dorește. Atunci când nu are parte de un tratament corespunzător, ne arată acest lucru. Stă cum vrea el și nu poți să-l domolești nicicum. Toată lumea a experimentat „a bad hair day”. Așa că trebuie să ne facem periodic testele de porozitate și proteină/ hidratare pentru a vedea ceea ce are nevoie părul nostru. Dacă nu știți ce sunt testele acestea, am vorbit despre ele aici.

3. Să folosești produse cu ingrediente sănătoase

Oricum ar fi părul tău, cel mai bine este să folosești produse ce nu conțin ingrediente nocive pentru păr, cum ar fi sulfați, siliconi, alcooli care usucă sau ceară și uleiuri esențiale. Am detaliat în articolul de aici de ce nu este bine să folosim ingredientele de mai sus și toate lucrurile pe care le pot provoca.

4. Să-l tunzi periodic

Înainte eram convinsă că părul nu trebuie tuns deoarece asta ar fi însemnat că toată chinuiala mea de a-l încuraja să crească este inutilă. Dar nu este așa. Practic eu stătateam cu părul despicat la vârfuri și nu arăta deloc frumos. Din contră, era un păr tern, lipsit de viață. Părul are nevoie de o tunsoare atunci când observăm că începe să se despice, dar nu toată lumea are nevoie de același număr de fugit la salon.

5. Să nu-l speli foarte des

Părul nu trebuie lăsat foarte mult nespălat, dacă observăm că este gras și lipit de cap. Însă nu toți avem nevoie de același număr de spălări pe săptămână deoarece nu toți avem același tip de fir de păr. Persoanele cu păr drept și cu tendință de îngrașare au nevoie să se spele de cel puțin doua-trei ori pe săptămână, iar persoanele cu păr creț se pot spăla de doar o dată pe săptămână sau chiar mai rar. Personal, mă spăl de doua- trei ori pe săptămână deoarece, deși am părul ondulat, se îngrașă destul de repede la rădăcină. Ca soluție la acest lucru se poate folosi pudra de orez aplicată pe scap în cantități mici. Șamponez doar la rădăcină, iar spuma pe care o clătesc se duce pe lungimea părului și o curață.

6. Să faci periodic tratamente înainte de spălare

O dată pe săptămână folosesc Olaplex înainte de spălarea părului deoarece acesta repară structura firului de păr din interior și împiedică deteriorarea părului. Aplic Olaplex pe părul nespălat, umezit cu puțină apă și stau câteva ore. Pe sticluță scrie că putem sta minimum 10 minute, însă mie mi se pare că nu este de ajuns așa puțin ci trebuie cu atât mai mult cu cât părul este mai deteriorat și are nevoie de el.

7. Să folosești un șampon destinat firului tău de păr

Fiecare persoană știe ce nevoie are părul său. Dacă ne vopsim și ne dorim păstrarea culorii, folosim un șampon destinat părului vopsit. Dacă avem părul subțire și fin folosim un șampon ce se simte mai ușor și care nu încarcă. Am auzit mereu persoane care s-au spălat cu același șampon și au spus că li se potrivește sau nu. Asta deoarece fiecare păr este diferit și fiecare păr are nevoie de un anume tip de șampon.

8. Să aplici măști

În funcție de testele despre care am vorbit mai sus și în funcție de nevoile părului, trebuie să aplicăm măști hidratante sau cu proteină. Putem observa că atunci când părul este casant și se rupe că de fapt are nevoie de o hidratare intensă cu un produs ce nu conține proteină. Eliminăm proteina în acest caz deoarece asta va înrăutăți situația, adică va întări și mai mult firul de păr până se va rupe și mai mult. Eu folosesc măști cu proteină atunci când văd că buclele se lasă mai repede deoarece și acesta e un mod în care îți poți da seama de dorințele părului.

9. Să dormi pe o pernă din satin sau mătase

Fețele de pernă din bumbac îți încurcă părul și absorb uleiurile naturale benefice pentru acesta. Cel mai bine este să dormim pe o pernă din satin sau mătase pentru a avea mereu părul frumos, strălucitor și lipsit de electrizare. În plus, buclele noastre se vor menține mai multe zile.

10. Să-l prinzi în timpul somnului

Așa cum am spus mai sus, pentru a ne păstra buclele și a avea un păr ce nu este încâlcit, trebuie să-l prindem în timpul somnului într-o coadă în creștetul capului. Această metodă de prindere se numeste metoda ananas și este specifică persoanelor ce au părul ondulat/creț.

Dacă vrei să fii fericită până la ultima șuviță, aplică sfaturile din propria mea experiență pe care ți le-am împărtășit cu drag în acest articol.

Reprezentativ
Publicat în Face

10 lucruri pe care să le faci pentru pielea ta

  1. S-o iubești

Cel mai important lucru pe care poți să-l faci pentru pielea ta este s-o iubești și să-i înțelegi nevoile zilnice. Poți spune „da, dar eu am un coșuri, cum să-mi iubesc tenul?”. Ei bine și eu am trecut prin asta și încă trec de fiecare dată când tenul meu o ia razna și se răzbună pe mine prin coșuri, dar cu timpul am început să mă accept așa cum sunt, cu fața curată în unele perioade și cu fața imperfectă în perioada specială a lunii și nu numai.

2. Să bei apă

Ați observat că aveți unele perioade în care beți mai multă apă, iar tenul stralucește? Și eu. Deși ne este greu cu munca zilnică să fim atenți și la cantitatea de apă pe care o bem, știm bine că, pe lângă celelalte beneficii pe care le are, apa este foarte importantă în aspectul pielii. Dacă nu ne hidratăm corespunzător, pielea se va usca și va avea un aspect ușor ridat. Cel mai corect mod de a bea apă este prin înghițituri mici și dese. Evităm să bem apă foarte multă deodată pentru că o vom elimina foarte repede, ceea ce va face ca hidratarea noastră să fie spre 0.

Apă cu PH alcalin

3. Să ai o alimentație sănătoasă

Alimentația sănătoasă este foarte importantă pentru piele. Asta înseamnă că trebuie să evităm pe cât putem mâncarea ce conține carbohidrați procesați. Pe această listă se numără ciocolata, mâncarea de tip fast-food, pizza. De asemenea, s-a ajuns la concluzia că și lactatele nu sunt tocmai bune pentru o persoană predispusă la acnee, din cauză că „majoritatea lactatelor pe care le consumăm provin de la animale gestante, deci conţin o mare cantitate de hormoni ce poate da peste cap producţia de sebum umană prin influenţa pe care o au aceştia asupra insulinei. De aceea, este recomandat să consumăm doar lapte organic, care provine de la bovine care nu au fost hrănite artificial cu hormoni de creştere”, așa cum explică medicul dermatolog Joel Schlessinger.

4. S-o cureți

Curațarea tenului se face atât dimineața, cât și seara. Dimineața folosim un gel de curățare blând pe care îl masăm ușor pe ten, după care clătim. Seara, chiar dacă suntem machiate sau nu, demachiem tenul cu apă micelară până nu mai rămâne nimic pe dischetă, apoi spălăm cu gelul de curățare. De menționat este că demachierea trebuie să se facă ușor, fără a freca discheta pe față.

5. S-o hidratezi

Pe lângă hidratarea din interior pe care o realizăm cu ajutorul apei, trebuie să facem asta și din exterior. Acest lucru îl realizăm cu ajutorul unei creme hidratante pe care o aplicăm ori imediat după curățarea tenului, ori după aplicarea unui ser hidratant (ex. acid hialuronic). Vom vedea a doua zi că pielea noastră strălucește.

6. Să eviți expunerea la soare fără aplicarea unui SPF

Aplicarea unui produs SPF este pasul cel mai important pe care trebuie să-l facem zilnic în rutina noastră de dimineața. Protecția solară previne apariția ridurilor, a petelor pigmentare, reduce riscul cancerului de piele și protejează pielea de arsurile solare. Vara folosim factor de protecție 50+ cu reaplicare la fiecare două ore, iar iarna factor de protecție 30+. Cantitatea pentru față și gât este de 1,25 ml. Aplicăm atât pe față, gât și decolteu, dar și pe corp în cazul în care acesta este expus razelor solare. Aplicarea protecției solare se realizează cu un produs tip cremă, ca ultim pas în rutina de îngrijire de dimineață, după care ne putem machia. Reaplicarea protecției se realizează cu un produs tip spray ce se poate aplica peste machiaj.

SPF 50+

7. S-o exfoliezi periodic

Exfolierea înlătură celulele moarte de la nivelul pielii. Aceasta poate fi făcută mecanic, prin folosirea unor produse ce conțin produse abrazive sau chimic, prin folosirea unor acizi. Eu îmi exfoliez tenul cu ajutorul unor acizi, mai exact Soluția cu AHA-BHA de la The Ordinary. Ca si avantaje, ar fi că aspectul pielii se va schimba, porii se vor micșora, se va previni apariția coșurilor, dar se vor trata și cicatricile ușoare postacneice.

8. Să folosești produse anti-rid

Consider că nu trebuie să observăm că ne-au apărut riduri ca să începem să folosim produse anti-rid, ci trebuie să începem de la o vârstă de minim 20 de ani în jurul ochilor și 25 de ani pentru restul feței. Astfel vom diminua riscul apariției ridurilor, dar și profunzimea acestora. Ca să vedem dacă trebuie să folosim un produs anti-îmbătrânire putem face următorul test: stăm relaxați, fără să zâmbim, fără să ne încruntăm și ne observăm fața. Dacă se observă linii în unele zone ale feței, adică ochi (laba gâștii, așa cum sunt denumite aceste riduri din jurul ochilor), șanțurile nazolabiale și zona dintre sprâncene, trebuie să începem să folosim o cremă anti-rid.

9. Să dormi pe o față de pernă din satin sau mătase

Fața de pernă din bumbac acționează ca un burete asupra pielii, absoarbe atât cremele pe care le aplicăm înainte de culcare, cât și uleiurile naturale ale pielii și bacterii. Ultima parte chiar că nu ne place. Astfel, putem evita aceste lucruri prin folosirea unei fețe de pernă din satin sau mătase. Printre beneficii se numără și faptul că pielea va fi mai fină, mai netedă, dar si beneficii pentru păr (păr strălucitor, fără a se mai rupe, gene sănătoase).

10. Să cureți periodic produsele cu care aplici machiajul (pensule, bureței)

Pensulele de machiaj trebuie spălate cel puțin o dată pe saptămână, iar burețelul în fiecare zi, după ce l-am folosit. Putem folosi un săpun special, dar și unul normal (ex. Protex). De asemenea, eu folosesc între spălări o soluție de dezinfectare a pensulelor pentru a fi cât mai sigură că nu-mi fac rău singură. Dacă nu le spălăm apare riscul de a dezvolta o frumoasă acnee din cauza bacteriilor strânse în pensule sau bureței.

Acestea sunt cele 10 lucruri pe care consider eu că trebuie să le facem. Pe lângă acestea 10, vreau să adaug și faptul că este fooooarte important să folosim produse destinate îngrijirii tenului ce nu conțin alcool denaturat, parfum și uleiuri esențiale. Asta dacă nu vrem să-i facem mai mult rău decât bine.

Aveți și alte lucruri pe care considerați că trebuie să le facem pentru pielea noastră pentru a îi arata cât o iubim?

Reprezentativ
Publicat în Hair

Poți avea o rutină de îngrijire a părului ondulat doar cu 4 produse?

Bineînțeles că da! Putem avea o rutină benefică părului nostru și cu doar 3 produse, așa cum i-a fost bine părului meu până mai acum o săptămână.

Dar haideți să vă povestesc ce s-a mai întâmplat cu părul meu de la ultima postare. Am început să folosesc produse destinate îngrijirii părului creț, deși eu consideram că al meu e aproape spre drept. Dar nu a fost așa!

În octombrie m-am hotărât să îmi accept părul așa cum este el și să-l stilizez conform metodei Curly Girl. Am introdus în rutină un gel de la Taft (V12) și ușor, ușor părul meu începuse să se așeze.

Părul înainte de Deva Cut

În decembrie m-am hotărât să mă tund la Izabela, o fată din orașul meu natal, Mangalia. Este singura din România care are studii în ceea ce privește Deva Cut. Deva Cut este tehnică de tundere a părului ondulat/creț/afro. Diferența între o tunsoare normală și o tunsoare Deva este că la cea din urmă părul este tuns în forma sa inițială, fără a-l uda. Astfel nu mai ai surprize după ce te-ai tuns și te-ai uscat că de fapt părul este prea scurt (din cauză că s-a încrețit).

Știind că aceste mâini magice sunt doar în Mangalia și pentru că am fost acasă pe perioda sărbătorilor mi s-a pus o mică pată să mă tund. Așa cum ni se pune tuturor femeilor cel puțin o dată/de două ori pe an. Am mers la Izabela și am ramas uimită de această tehnică de a tunde. Mi-a sucit capul în toate părțile pentru ca tunsoarea să fie perfectă. Și a fost. Am plecat de acolo încântată, cu zâmbetul pe buze și cu 100 de lei lipsă :)). Dar a meritat!

Părul după tunsoarea buclă cu buclă

După ce m-am tuns, la prima spălare, părul a stat mai bine ca niciodată. Era mai ondulat, iar eu eram și mai fericită.

Părul după prima spălare

Am primit de la Izabela sfatul de a folosi mai puține produse deoarece părul meu este subțire și din cauză că pun foarte multe produse buclele se vor lăsa. De asemenea, m-a sfătuit să pun în masca de păr picături de proteină de mătase sau keratină vegetală deoarece părul meu e iubitor de proteină. Din cauză că mai peste tot proteina de mătase este stoc epuizat (din cauza altor persoane cu păr iubitor de proteină), am ales să cumpăr keratina vegetală.

Keratină vegetală de la Mayam, apx. 15 lei

Aplic câteva picături de keratină în masca de la Garnier Fructis, cea cu Papaya sau cea cu Banane. Aplic masca pe lungimi. Stau cu ea apx. 30 de minute, apoi clătesc bine prin metoda Squish To Condish (STC). STC înseamnă să apuci părul în pumni și să strângi. Principiul din spate este că balsamul/masca și apa funcționează la unison pentru a hidrata părul (deoarece apa este factorul de hidratare, iar balsamul este un mediu prin care apa intra în părul nostru).

Masca Garnier Fructis Papaya Hair Food, 34 lei

După ce clătesc părul, încep să aplic produsele de styling. După sfatul Izabelei, am început să folosesc doar gel atunci când îmi stilizez părul. De la gelul Taft am trecut la gelul Nivea Men Styling Power Gel. Acesta are o textura mai ușoara, nu formează o crustă foarte puternică și nu are nevoie de o baza hidratantă așa cum are nevoie gelul Taft, ceea ce înseamnă că nu este nevoie să aplic și balsam leave-in.

Nivea Men Styling Power Gel, 16 lei

După ce aplic gelul de păr, pieptăn părul cu peria Denman și astfel definesc buclele.

Perioa Denman, D3, 60 lei

Până acum o săptămână acesta era ultimul pas în rutina mea. Acum am mai introdus un nou produs pentru a-mi face buclele mai definite și anume spuma de păr de la Nivea. După ce usuc părul cu difuzorul, cam 50%, aplic spuma de păr și apoi continui cu uscatul. La sfarșit, când părul este uscat 100%, se formează o crustă pe care o sparg cu mâinile goale (fără ulei). Pentru un plus de volum, atunci când părul este 80% uscat aplic clipsuri la rădăcină.

Nivea Styling Mouse Volume Care, 11 lei

Cam asta este rutina părului meu. Momentan am 3 luni de când urmez cap-coadă metoda Curly Girl și de atunci nu mi-am mai uscat părul cu peria, așa cum o făceam înainte. În aceste 3 luni pot spune că se simte și se observă diferența. Este mai mătăsos și mai sănătos. Continui și pe viitor și sunt curioasă cum se va mai schimba aspectul său. Mai jos este o poză în care se poate observa cum s-a schimbat părul meu în aceste 3 luni.

Prima poză este de dinainte de începerea metodei Curly Girl, iar a doua poză este din prima zi. A 5-a poză este fix înainte să mă tund, iar următoarea, de după. Ultima poză este de la inceputul lunii ianuarie.

Mai jos regăsiți un video în care se poate vedea tot procesul de styling. Sper să vă ajute.

Reprezentativ
Publicat în Fără categorie

La ce ai renunța?

Deși nu este un tip de articol pe care îl scriu de obicei pe blog, am văzut aceasta leapșă la Sabina Rusescu, o fată pe care o urmăresc atât pe blog, cât și pe instagram și pe YouTube și de care îmi place mult. M-am gândit să fac această leapșă deoarece nu mereu ești în situația de a alege un lucru în favoarea altuia și la care trebuie sa renunți definitiv. Cum ar fi un fel de mâncare, o băutură, etc. De asemenea, n-am mai scris de mult de blog (cam de anul trecut) din cauza muncii și a treburilor zilnice care nu se mai termină 🙄. Astfel acest articol este primul pe anul 2020. 🍾

Deci, să purcedem 😁

Laptop sau telefon?

Știam deja răspunsul la această întrebare dinainte să apuc s-o scriu. Am să aleg să păstrez telefonul deoarece pe laptop stau foooaarte rar, în principal atunci când scriu pe blog sau mă uit la vreun film. Consider că putem folosi telefonul și pe post de laptop, și cam asta și fac. Văd seriale pe telefon, ascult muzică și mă uit la videoclipuri pe YouTube. Mai mult decat atât, folosesc telefon să țin legătura cu oamenii dragi sufletului meu, iar fără acesta nu aș mai putea. Deeeeci răspuns final: aș renunța la laptop 💻.

Cărți sau TV?

Simplu ca bună ziua. Aș alege să renunț la TV 🖥. Mă uit la TV doar când mă duc acasă la ai mei, atunci văd și eu știrile 😆. Când sunt în București, citesc. Nici măcar nu am televizor în cameră și nici nu-i duc lipsa.

Cartea 5, volumul 1 din seria “Game of thrones”

Pizza sau hamburger?

Eu nu mănânc hamburger 🍔, așa că va trebui să renunț la el și să rămân cu pizza 🍕. Yummyyy 😋.

Ciocolată sau fursecuri?

Nu mă omor cu niciuna din cele două. Înainte mâncam multă ciocolată 🍫, dar de la un timp prefer lucrurile sărate. Aș da toată ciocolata și fursecurile din lume pe o porție de nachos cu sos de brânză d-ăla bun. Exact ca cel pe care îl mănânc acum 😍. Dar între ciocolată și fursecuri… o să renunț la fursecuri. 🍪

Chipsuri sau pufuleți?

Cui nu-i plac chipsurile?! Nu cred că există. Cred că e clar la ce renunț. La pufuuuuulețiiiii (ca-n reclama aia).

Filme sau seriale?

Hmm… aici e greu. Îmi plac ambele. Mi-e greu să renunț la filmele alea bune, dramele. Sau comediile. Dar parcă nici de seriale nu mă pot lipsi… de serialele alea pe care le am on hold: Umbre, You, Grey’s Anatomy, Lucifer, etc. Renunț la filme! Gata, am zis-o! 🤧

Vacanță la mare sau la munte?

Dat fiind faptul că sunt născută la mare 🏊🏻‍♀️, nu as putea niciodată să renunț la ea în favoarea muntelui ⛰, oricât mi-ar plăcea mie plimbările la aer curat. Lângă mare mă simt eu! E acasă unde e cel mai bine.

Răsărit pe plaja de la Costinești

Cam atât pentru leapșa de azi. Sper câ v-a plăcut să aflați câteva lucruri despre mine.

La fel ca Sabina, nu voi tag-ui pe nimeni. 😊

Reprezentativ
Publicat în Face

Gel de curățare Cerave vs Balea Med Sensitive

Astăzi m-am gândit să fac o mică comparație între gelul de curățare Cerave Hydrating Cleanser și Balea Med Sensitive Wash Gel. Voi urmări câteva puncte prin care se vor observa diferențele sau asemănările între cele două produse.

Ingredientele sunt bune? La ambele produse ingredientele nu sunt nocive. Ambele geluri de curățare nu conțin alcool, uleiuri esențiale sau parfum.

Preț și cantitate ? Pentru Cerave cantitatea este de 236 ml și a fost la Farmacia Tei la prețul de 28 de lei, iar la Balea Med Sensitive cantitatea este de 150 ml și a fost la DM la prețul de 10,5 lei. Raportul preț/cantitate este cu puțin mai mare la gelul de la Balea, însă nu este o diferență semnificativă.

Cum se folosește? Ambele se folosesc atât seara (după demachiere), cât și dimineața. Se masează pe ten, apoi se clătește cu apă călduță și se continuă cu rutina din seara/dimineața respectivă.

Face spumă? Gelul de la Cerave nu face absolut deloc spumă, iar cel de la Balea face o spumă ușoară, în funcție de cât produs se folosește.

Curăță? Deoarece gelul de la Balea face spumă atunci când îl masezi pe ten, tinde să-mi dea senzația că-l și curăță mai bine.

Usucă tenul? Cerave este, după parerea mea, mai blând cu tenul, iar după ce ai spălat produsul fața nu se simte uscată. După gelul de la Balea simt că mă ține puțin fața și că este puțin mai uscată față de atunci când folosesc gelul de la Cerave.

Aspect ? Gelul de la Cerave are o tentă de culoare spre alb, iar gelul de la Balea este transparent. La ambele produse consistența este vâscoasă.

Părerea mea? Ambele produse merită încercate. Deși am folosit un întreg gel de curățare de la Cerave și am fost mulțumită am zis să încerc și alt produs ce are ingrediente bune. Astfel m-am hotărât asupra gelului de la Balea Med Sensitive. De când îl folosesc parcă nu îmi mai ies coșuri, iar fața se simte mai curată. Singurul dezavantaj este că trebuie să hidratez foarte bine tenul după curățare, însă acesta poate fi și un motiv al faptului că vine iarna și în acest anotimp tenul se usucă mai repede și are nevoie de produse mai hidratante. Așa că amestec crema hidratantă cu puțin ulei și am rezolvat problema.

Voi recumpăra? Da, categoric. Momentan voi folosi gelul de la Balea, însă pe viitor voi recumpăra și gelul de la Cerave deoarece m-am înțeles bine și cu acesta.

Voi ce produs destinat curățării feței folosiți ?

Reprezentativ
Publicat în Body

Gelul de duș cremă cu nucă de cocos de la Ziaja

În acest articol am să vorbesc despre gelul de duș cremă de la Ziaja, cel cu nucă de cocos. Când am fost la Farmacia Tei și când căutam masca de păr cu proteină din capră am descoperit acest gel de duș. L-am mirosit și a trebuit să-l cumpăr imediat. Se simte nuca de cocos foarte mult, iar eu sunt o fană a oricărui produs ce are în componență acest ingredient.

Gelul de duș este ambalat într-o sticlă de 500 ml și costă doar 14,5 lei.

Cum am ajuns acasă, am lasat deoparte gelul de duș pe care îl foloseam (tot cu cocos) și l-am încercat pe cel de la Ziaja. Are o formula cremoasă ce curăță și hidratează pielea în același timp. Conține provitamina B5 ce hidratează și previne pierderea apei din epidermă. Deci e perfect, mai ales că are ingrediente naturale, certificate ECO.

gel de dus crema cu nuca de cocos ziaja

Produsul nu face foarte multă spumă, dar cea pe care o face este suficient pentru curățarea pielii.

gel de dus crema cu nuca de cocos ziaja

Eu mă declar fană a acestui brand. Am văzut că mai există și balsam de buze cu nucă de cocos pe care acum regret că nu l-am cumpărat. La următoarea mea vizită la Farmacia Tei știu ce voi adăuga în coș.

Vouă ce arome vă trezesc simțurile ?

Reprezentativ
Publicat în Face

Peeling Solution de la The Ordinary (Acizi AHA-BHA)

Așa cum spuneam în articolul destinat rutinei mele pentru tenul cu tendință acneică (aici), atunci când simt că tenul meu o cam ia razna îmi fac un peeling cu masca AHA-BHA Peeling Solution de la The Ordinary.

AHA și BHA sunt tipuri de acizi hidroxi. Scopul, atât al acizilor AHA, cât și a celor BHA, este de a exfolia pielea. În funcție de concentrație, un produs ce conține acești acizi poate elimina celulele moarte de pe suprafața pielii. Ei ajută tenul prin reducerea inflamației, îmbunătățirea texturii pielii (prin eliminarea celulelor moarte), în cazul melasmei, petelor solare, ridurilor fine, pori vizibili sau a punctelor negre și albe.

Cum folosesc eu masca AHA-BHA de la The Ordinary?

De regulă o folosesc o dată pe săptămână, seara. După ce mă demachiez și după ce spăl tenul cu un gel de curățare aplic masca pe toată fața și stau cu ea 10 minute. Acesta este maximul de timp admis. Eu am crescut treptat acest timp deoarece când am început să-mi aplic masca nu am putut sta atât cu ea. După ce expiră timpul, spăl din nou fața și îmi continui rutina normal. Aș vrea să precizez că în ziua în care folosesc această mască nu mai folosesc niciun alt acid și faptul că este foarte important să folosim zilnic SPF deoarece acești acizi pot crește sensibilitatea la soare.

Masca vine în ambalajul specific celor de la The Ordinary și are culoarea roșie (cam ca a sângelui). După ce o folosesc observ că pielea mea este mai fină și că mă ajută foarte mult în lupta mea împotriva coșurilor. O găsiți la bebe tei la prețul de 35 de lei. Am uitat să zic că această mască a fost în anul 2017 câștigătorul CEW (Cosmetic Executive Women) Beauty Award. Deci încă un motiv pentru care merită încercată.

35 lei - BebeTei
35 de lei – BebeTei

Mai jos regăsiți un video cu rutina mea din ziua în care folosesc această mască. Încerc să o fac cât mai simplă, concentrându-mă pe hidratare.

Voi folosiți acizi AHA / BHA ? Dacă da, de care? Dar masca AHA-BHA ?

Reprezentativ
Publicat în Face

Retinolul – produsul minune pentru ten

Când vine vorba de achiziționarea unui produs anti-îmbătrânire avem destule opțiuni, însă eu aleg să folosesc retinolul. Știm deja că retinolul este un derivat de vitamina A și este un tip de retinoid. Se găsește cel mai adesea în produsele de îngrijire a pielii și nu este necesară prescripția medicală.

Dar ce sunt retinoizii ? Retinoizii sunt o clasă mare de compuși ce includ retinolul. Aceștia sunt atât derivați sintetici, cât și naturali. Retinoizii reglează atât creșterea și divizarea celulelor cât și stimulează producția de colagen, o proteină care scade odată cu vârsta și duce la îmbătrânirea pielii. Aceștia sunt utilizați în tratamentul acneei, melasmei și reducerea ridurilor.

Să revenim la retinol. Acesta este utilizat în reducerea ridurilor fine si în prevenirea formării acestora. Trebuie să înțelegem că retinolul nu are efecte imediate. Acesta trebuie convertit de piele în acid retinoic, iar acest lucru se întâmplă la un PH neutru al pielii. Asta înseamnă că procesul este mai lent decât la produsele ce nu necesită această conversie, adică tretinoinul. Tretinoinul este cea mai puternică formă de acid retinoic, iar rezultatele apar mai repede decât la retinol. Tretinoinul se dă în majoritatea țărilor cu prescripție medicală, cu excepția țărilor precum Spania, Grecia, Portugalia, Cipru.

Deci am înțeles că retinolul și tretinoinul sunt tipuri de retinoizi, compuși care sunt sau se comportă ca vitamina A. Ei sunt unii dintre cei mai bine cercetați compuși în îngrijirea pielii. Atât retinolul, cât și tretinoinul s-au dovedit eficienți în combaterea semnelor îmbătrânirii și acneei.

Eu am început în luna martie să folosesc retinol 0,2% și l-am folosit până în vară atunci când am oprit folosirea acestuia din cauza razelor puternice ale soarelui. M-a ajutat în lupta mea împotriva coșurilor și nu am avut nicio problemă deoarece l-am folosit corect.

Zilele acestea mi-am achiziționat retinolul 0,5% de la The Ordinary deoarece este mai puternic decât cel pe care l-am avut.

29,5 lei – Farmacia Tei

Cum introducem retinolul în rutina noastră?

Simplu. Introducem retinolul în primele 3 – 4 saptămâni la o distanță de câteva zile (de 2 ori pe săptămână), iar cu timpul începem să creștem aplicările. Acesta se aplică seara după serurile pe baza de apă (de exemplu acidul hialuronic), dar înainte de crema hidratantă. Dacă nu se respectă termenul dintre aplicări, retinolul poate irita pielea, poate provoca purging, descuamarea pielii, roșeață sau mâncărimi.

Cel mai important lucru de știut este că retinolul este fotosensibilizant și trebuie neapărat aplicarea SPF-ului în fiecare dimineață, indiferent de anotimp. De asemenea, nu se aplică în cazul persoanelor care alăptează sau sunt gravide.

Mai jos este un video cu rutina mea pentru seara în care am introdus retinolul. Așa-i că e simplu ?

Tu ai încercat retinolul ?

Reprezentativ
Publicat în Hair

Tu știi ce ingrediente nocive conțin produsele tale pentru păr ?

Așa cum spuneam în articolul anterior (destinat îngrijirii părului), am revenit cu detalii despre ingredientele nocive din produsele destinate îngrijirii părului. Acestea fac parte din mai multe categorii. Zic să le luam pe rând.

Deeeeeci.

Sulfații sunt substanțe chimice folosite ca agenți de curățare. Se regăsesc atât în produsele de curățare, în detergenți și chiar și în șampon. Cei mai cunoscuți sulfați sunt Sodium Lauryl Sulfate (SLS) și Sodium Laureth Sulfate (SLES), însă mai jos aveți toți sulfații pe care trebuie să-i evităm atunci când verificăm ingredientele unui produs destinat părului.

De menționat este că produsele ce conțin cuvintele Methosulfate și Sarcosinate nu sunt ingredient nocive, deci nu sunt de evitat.

Dar să vedem ce rău ne pot face sulfații. Sulfații se pot așeza pe foliculii părului, chiar și după spălare, ceea ce poate duce la slăbirea acestora într-o perioadă de timp. Aceștia permit eliminarea de pe scalp a celulelor moarte, însă pot elimina și uleiurile naturale ce sunt benefice părului. Acest lucru poate face părul uscat și fragil.

O a doua categorie a ingredientelor nocive pentru păr este formată din siliconi. Siliconii acoperă părul pentru a da impresia că părul este moale și ușor de pieptănat. Aceștia impiedică părul să absoarbă umiditatea, dar și produsele ce hidratează în profunzime părul. Din acest motiv este important să realizăm spălarea finală, despre care am vorbit in articolul anterior, pentru a elimina toți acești siliconi ce s-au așezat pe firul de păr și care nu lasa hidratarea să ajungă în foliculi. Ingredientele ce sunt siliconi de evitat sunt acelea a căror denumire se termină în „conol”, „con”, „xane”, „zane”. Aceștea sunt:

De menționat că produsele ce conțin ingrediente cu silicon PEG nu sunt de evitat. Aceștia sunt siliconi solubili în apă.

O altă categorie sunt ingredientele cu alcool, însă există două tipuri de astfel de ingrediente în produsele destinate părului: alcooli ce usucă părul și alcooli ce hidratează părul.

Ingredientele cu alcool ce trebuie evitate atunci când mergem să ne achiziționăm produsele pentru îngrijirea părului sunt:

Dar cum nu orice ingredient ce conține cuvândul „Alcohol” este dăunător părului, mai jos avem lista cu alcoolii ce hidratează părul și pe care nu trebuie să-i evităm.

Ultima categorie de ingrediente ce sunt dăunătoare părului sunt ceara și uleiurile nenaturale. Acestea se depun pe firul de păr și nu permit ingredientelor bune să ajungă la foliculii de păr. Acestea sunt:

Ingredientele cu ceară ce sunt nocive au în denumirile sale cuvândul „wax”.

Acestea sunt ingredientele pe care trebuie să le căutăm de fiecare dată în produsele destinate părului doar ca să le evităm (cu excepția alcoolilor ce hidratează).

Voi știți ce ingrediente conțin produsele pe care le folosiți în îngrijirea părului ? Știți ce diferență majoră este atunci când folosești produse cu ingrediente bune în detrimentul celor nocive ?

Reprezentativ
Publicat în Face

Îți plac măștile tip șervețel? Atunci trebuie să o încerci pe cea de la Hada Labo Tokyo

Hada Labo Tokyo este un brand japonez de skincare, cunoscut în toată Asia, disponibil pe scară largă, de obicei în farmacii. Despre produsele de la Hada Labo am auzit de multe ori. Și numai lucruri de bine. Știam că se află la Farmacia Tei și, atunci când am fost în trecere, am zis să cumpăr și o masca tip șervețel ca să o încerc. De la această firmă există la Tei doar doua tipuri de măști tip șervețel (sau sheet mask), pe care le au și în varianta la borcănaș. Prima este cea cu acid super hialuronic și a doua este cea cu acid super hialuronic, retinol și colagen. Bineînțeles că, fiindu-mi cunoscut retinolul și știind ce magie poate să facă, am ales-o pe cea din urmă.

Acidul hialuronic este un umectant ce reține apa și previne dehidratarea tenului, aceasta fiind și principala cauză a îmbatrânirii pielii.

Retinolul este cel mai cunoscut derivat de vitamina A. Aceasta este foarte benefică pentru ten, fiind cel mai puternic agent anti-îmbătrânire. Dacă se folosește regulat, ajută la netezirea ridurilor fine, la tratarea melasmei (hiperpigmentarea pielii), la stimularea sintezei de colagen și în tratarea acneei.

Colagenul este o proteină compusă din fibre ce face parte din structura tuturor țesuturilor conjunctive și reprezintă o treime din numărul total al proteinelor prezente în corp. Colagenul ajută la menținerea pielii întinse, având de asemenea rol de hidratare și regenerare.

Masca promite să stimuleze hidratarea și să ajute la întinerirea pielii. Ca și modalitate de utilizare, a fost foarte simplu. După pasul de demachiere și curățare, am aplicat masca de tip șervețel și am așteptat 15 minute. Se așează perfect, iar dimensiunile sunt potrivite feței. Specific asta deoarece am mai folosit și alte tipuri de astfel de măști și au fost foarte mari pentru dimensiunea feței mele.

sheet mask hada labo tokyo
13 lei – Farmacia Tei

Ca și ingrediente, masca nu conține parfum sau alți iritanți, ceea ce e și mai minunat.
După ce am stat 15 minute cu masca și am dat-o jos, am masat produsul rămas pe ten până ce a intrat cu totul în piele. Am simțit tenul moale și fin și am fost foarte încantată. Ca să nu mai zic faptul că a doua zi m-am trezit cu tenul la fel de moale.

Ingrediente masca Hada Labo Tokyo

Aștept ca Farmacia Tei să aducă și alte tipuri de produse de la Hada Labo Tokyo deoarece sunt minuuuunate. Nota 10!

Voi folosiți măști de tip șervețel? Dacă da, aveti recomandări ?

Reprezentativ
Publicat în Hair

Rutina părului meu cu produse aprobate de metoda Curly Girl

Deoarece părul meu este roșcat de câțiva ani, a început să capete un aspect aspru, cu mult frizz și să cadă destul de mult. O perioadă am fost destul de îngrijorată de acest aspect și, la o recomandare, am început să folosesc vitaminele pentru păr de la Forcapil. Acestea sunt produse de Arkopharma  în flacoane de câte 60 sau 180 de capsule sau în cutie cu blistere de câte 20 capsule. Am ales flaconul de 180 de capsule ca să merg „la sigur”, cum s-ar spune. Deși știam despre mine că sunt o persoană care nu prea își amintește să-și ia medicamentele, am zis să o încerc și pe asta. Buuun, vreo 2 luni m-am ținut de treabă, dar nu pot să zic că am avut rezultatul pe care credeam că o să-l am.

60 lei – Farmacia Tei

Am încercat tot felul de șampoane, balsamuri, măști (atât din comerț, cât și home made), însă părul meu avea tot un aspect tern. Am zis că problema e din cauză că nu folosesc un șampon profesional. Așa că am cumpărat șamponul, balsamul (cu și fără clătire) și masca de la Wella Professionals Invigo Nutri Enrich pentru păr uscat. În ziua spălării, părul meu avea un aspect moale, strălucitor și ușor de pieptănat, însă a doua zi era la fel de aspru ca înainte să folosesc gama de produse. Altă dezamăgire, alți bani dați aiurea. Nu cred că am folosit mai mult de jumătate din tuburi atunci când m-am hotărât că trebuie să-mi schimb cu totul rutina părului.

Am încercat metoda curly girls, deși eu nu sunt creață, ci mai mult am niște “valuri” prin păr. Am zis să încep cu produse destinate oricărui buzunar ca să-mi fac o idee și să nu mai arunc cu banii pe produse care nu au niciun rezultat (așa cum am pățit cu cele de la Wella). Metoda curly girl presupune folosirea produselor de îngrijire a părului cât mai puțin nocive. Adică fără sulfați, siliconi și alcooli care usucă. Așa că mi-am făcut testele de porozitate și proteină și am pornit în căutarea produselor în funcție de aceste două lucruri. Puteți folosi și testul de pe acest site pentru a vedea de ce produse aveți nevoie.

Testul de proteină se realizează pe părul curat fără a pune măști sau balsam, preferabil după realizarea spălării finale (ajungem și acolo imediat). Se ia un fir de păr, se prinde între degete și se trage ușor. Dacă firul de păr se întinde, dar revine la forma inițială, este echilibru între hidratare și proteină. Dacă părul se întinde, dar nu revine la firma inițială, înseamnă că părul are exces de hidratare și lipsă de proteină, iar dacă firul nu se întinde, ci se rupe, înseamnă că părul are exces de proteină și lipsă de hidratare. În cazul meu, firul s-a întins, dar nu a revenit la forma inițială, așa că a trebuit să-mi achiziționez produse cu proteină.

Testul de porozitate se realizează tot pe părul curat, fără a pune măști sau balsam. Se ia, tot un fir de păr, și se pune într-un pahar cu apă. Așteaptă 4 minute și apoi observă ce se întâmplă cu acesta. Dacă firul de păr se află la jumătatea paharului, porozitatea este normală, cuticulele sunt puțin înclinate. Dacă firul se află pe fundul paharului, porozitatea este ridicată, cuticulele sunt înclinate, părul este foarte uscat și deteriorat, iar dacă firul de păr se află la suprafața apei, porozitatea este scăzută, cuticulele stau lipite una de alta.

Rezultate după testul de porozitate

Pentru mine, testul de porozitate a scos la iveală că pe anumite porțiuni părul meu are porozitate ridicată și pe altele scăzută. Asta se datorează faptului că mă vopsesc des. Mai multe despre porozitatea firului de păr puteți citi aici.

Spălarea finală, că trebuia să ajungem și aici, presupune de fapt ultima spălare cu un șampon ce conține sulfați pentru a elimina din păr siliconii și alte ingrediente care s-au depus pe firul de păr de-a lungul timpului. Se spală atât scalpul, cât și lungimile de 2-3 ori. Eu n-am avut un șampon fără siliconi, așa că am folosit un săpun lichid. Se mai poate folosi și gel de duș, însă eu la vremea respectivă nu aveam prin casă deoarece foloseam spumă de spălare.

După spalarea finală, am început să fac spălarea propriu-zisă, cu un produs aprobat de metoda curly girl, adică cu șamponul pentru copii, Schauma. De mică am fugit de această marcă deoarece îmi dadea senzația de ieftin și prost, însă a fost totul o mare greșeală! Acest șampon este foarte bun și mă înțeleg foooarte bine cu el. Îl masez doar pe scalp, apoi clătesc.

7 lei în Carrefour

După șampon, folosesc balsamul cu proteină din lapte de capră și keratină de la Ziaja. Îl pun doar pe lungimea părului, apoi îl descâlcesc cu degetele.

9 – 10 lei – DM

După ce clătesc balsamul aplic masca cu proteină din lapte de capră și keratină (tot de la Ziaja) sau masca 3 în 1 de la Garnier cu banane (ca să alternez proteina cu hidratarea pentru că, așa cum știm, ce e mult strică). Stau până la 30 de minute cu masca în cap și apoi clătesc. Mirosul de banane îmi rămâne în păr până la următoarea spălare, ceea ce este încă un plus al acestei măști.

Când mă șterg pe păr, nu mai folosesc prosop deoarece acesta absoarbe toată hidratarea pe care m-am chinuit s-o îndes în firul de păr, ci folosesc un tricou vechi. Stau puțin cu părul în prosop ca să se absoarbă apa, apoi aplic un balsam leave-in. Eu îl folosesc pe cel de la Nature box, cel cu cocos care miroase divin. După leave in, usuc, aplic la vârfuri puțin ulei de argan și sunt gata cu rutina mea.

În următoarea postare dedicată părului voi vorbi despre ingredientele bune și mai puțin bune din produsele pentru îngrijirea podoabei noastre capilare. Este foarte important să știm să citim ingredientele și astfel să alegem ce este mai bun pentru părul nostru. Persoanal, după mai bine de o lună de folosire a acestei rutine, părul s-a schimbat în bine, este moale și ador să-l pieptăn deoarece pot s-o fac cu ușurință. Nu aș mai reveni la produsele cu care mă spălam înainte. De asemenea, am uitat să menționez că mi-am achiziționat de pe naturalhysteria.ro o față de pernă din satin pentru că are numai beneficii atât pentru păr, cât și pentru ten. Printre avantaje se numără: reducerea ridurilor, părul este mai strălucitor și se evită ruperea acestuia, protejarea genelor și sprâncenelor și multe altele pe care vă invit să le descoperiți.

Voi ce rutină a părului aveți ?

Reprezentativ
Publicat în Face

Rutina tenului acneic

Așa cum spuneam in postarea de aici, cu toate informațiile pe care le-am adunat, mi-am construit o rutină corespunzătoare tenului meu cu tendința acneică. Pașii în construirea rutinei (de orice fel) sunt următorii:
1. Demachiere (seara);
2. Curățare (dimineața și seara);
3. Hidratare (dimineața și seara);
4. SPF (dimineața, toata perioada anului – 50+ vara și 30+ iarna).

Demachierea este pentru mine cel mai important pas din rutina mea de seară deoarece astfel curaț toate impuritățile adunate în timpul zilei (praf, sebum sau celule moarte) sau de machiaj, pentru cine folosește. Demachierea se poate realiza cu apă micelară, lapte demachiant, cremă demachiantă, ulei vegetal sau șervețele demachiate. Personal, aleg să folosesc un ulei vegetal pentru ochi (dacă ma machiez în ziua respectivă) și o apă micelară pentru restul feței.

Curățarea tenului se face atât seara, dupa ce ne-am demachiat, cât și dimineața. Aceasta se realizează cu un produs solubil în apă, ce nu conține iritanți. Se poate face cu un gel, spumă sau ulei de spălare.

Hidratarea este importantă indiferent dacă tenul este uscat sau gras. Și tenul gras are nevoie de hidratare. Ne hidratam din interior, consumând multe lichide, dar și din exterior, folosind creme hidratante.

SPF: Este necesar să folosim SPF în fiecare zi, pe toata perioada anului. Eu, până de curând, foloseam SPF doar când mă duceam la plajă. De când am înțeles riscurile la care m-am expus până la această vârstă nu mai ies din casă fără să aplic protecție solară. Vara trebuie să folosim neapărat o protecție 50+, iar iarna de cel puțin 30+.

Rutina pe care am ajuns să o folosesc este următoarea:
Dimineața:
1. Gel de spălare – îl folosesc pe cel de la Cerave Hydrating Cleanser, pentru piele normală – uscată. Acesta se poate folosi atât pe față, cât și pe corp. Este un produs foarte bun, iar eu m-am îndragostit de el de la prima încercare. Este blând, nu conține iritanți și își face foarte bine treaba.
2. Acid Hialuronic 2% + B3 – The Ordinary pe tenul umezit cu apă termală Avene – inițial am folosit Marine Hyaluronics, tot de la The Ordinary, care mi-a plăcut foarte mult, așa cum îmi place și acesta.
3. Cremă Natural Moisturizing Factors (NMF) – The Ordinary – este o cremă foarte hidratantă. Pe perioada verii am folosit-o doar seara deoarece fața mea lucea ca un bec dacă foloseam și cremă hidratantă și SPF însă, de când cu vremea rece, am introdus-o și în rutina de dimineață. Tenul meu simțea nevoia asta.
4. SPF 50+ – Altruist – îmi place foaaaaarte mult acest SPF. Am auzit că multe persoane sunt încântate de el, așa cum sunt și eu. Este lipsit de iritanți, se întinde bine și intră repede în piele.


Seara:
1. Apă micelară – Garnier Micelar Cleansing Water (cea roz) – așa cum am spus mai sus, prefer ca demachierea s-o realizez cu o apă micelară. În toți anii de când folosesc acest tip de demachiant, am testat foarte multe produse (La Roche-Posay, Bioderma, Nivea, etc.), însă am rămas la Garnier deoarece curăță bine și nu o simt lipicioasă ca pe altele (cum ar fi cea de la La Roche-Posay).
2. Gel de spălare – Cerave Hydrating Cleanser – după ce demachiem tenul trebuie musai să-l curațăm cu un produs destinat spălarii, chiar dacă producătorii apelor micelare spun că aceasta nu trebuie spălată de pe ten.
3. Acid Hialuronic 2% + B3 – The Ordinary pe tenul umezit cu apă termală Avene – este un umectant (reține apa) ce ajută la hidratarea pielii.
4. Cremă hidratantă Natural Moisturizing Factors – The Ordinary
5. Cremă cu acid azelaic – Skinoren – este o cremă utilizată pentru tratarea acneei. Acidul azelaic are proprietăți antiinflamatorii asupra pielii, dar poate fi de folos și pentru rozacee. O folosesc doar pe coșuri și pun foarte puțin. Alternez, o seară da, una ba. În serile în care nu folosesc acidul azelaic folosesc Niacinamide 10% + Zinc 1% tot de la The Ordinary. Deși știu că acesta se folosește dimineața (deoarece ajută la reducerea sebumului), l-am introdus inițial seara pentru a vedea cum se comport cu pielea mea. Am avut momente în care am crezut că-mi produce coșuri și l-am scos din rutina mea. Deoarece văd foarte multe persoane ce sunt încântate de acest produs, am hotărât să-i mai dau o șansă.
6. Urmeză în curând să adaug și Retinolul în rutina mea de seară deoarece pe perioada verii, pentru că este folosensibilizant, m-am oprit din a-l folosi.

O dată pe săptămână folosesc masca AHA + BHA – The Ordinary pentru a-mi exfolia pielea. Am observat că dacă nu folosesc masca într-o saptămână, tenul meu o cam ia razna și coșurile încep să-și facă apariția.

Ca și o concluzie, acizii se introduc separat la distanță de câteva săptămâni, deoarece provoacă “purging”. Purgingul este un proces în care, atunci când încerci un produs nou pentru îngrijirea pielii, apar coșuri, descuamarea pielii sau roșeață. Acest lucru se datorează faptului că pielea ta are nevoie de ceva timp pentru a se adapta la noile produse și pentru a da rezultatele dorite. Produsele care pot cauza purging sunt retinoizii, acizi alfa hidroxi (AHA – glicolic, lactic, tartric, maclic, citric), acizi beta hidroxi (BHA – salicilic), peroxil de benzoil.